Letra de Cunoasterea Tãcutã

Atîrna cerul, de sus pãmîntul De sub rãdãcini, agãtat de glie, În funie dreaptã întinsã-i zarea Si prinde-n colt de cer vãzduhul. Îndreptat e ne-rostitul de necrezut, Descãtusat e ne-vorbitul dãscãlit, ...departe de tot... Acolo unde înteleptii se aseazã La veacul de somn. În urmã si-a urmat chemarea În umbrã i-a fost mereu zarea. ...departe de tot... Acolo unde toate gîndurile mor... Sã lãsãm cuvîntul sã doarmã ... Lipsind de vorbe, mutã-i mintea, Seninã-i fruntea... Gînduri curg, si acoperã lumea, Ghem de fire înnodate, Se în-coardã si a-coardã În tot ce-i fals si nu vibreazã. Cînd fãcutul nefãcut, Ce-a trecut prin netrecut A zãcut si-a petrecut Prin fãr' de loc, În fãr' de vreme... Ochii încetosati si tulburi, De-o mare de semne, Ce-n van presarã înfãtisare, Înecînd privirea Si-nrobind vederea De a sa lucire. Sã lãsãm cuvînt sã doarmã, Oblojindu-si lumea-i surdã... Îndãrãt de oarbe semne Rînduiascã peste timpuri Cu tîlc rostit si tãinuit, Iscãlit în chemãri de veghe Pînã-n cea din urma moarte.